Mănăstirea Tăriceni
Category TempluLOCAȚIE
Tariceni
917096 Călăraşi
DESCRIERE
Biserica Tăriceni este ridicată din cărămida consolidată ("nuruită") cu nuiele și pământ, o caracteristică pentru toate bisericile din Bărăgan, unde lipsește piatra de râu. Materialul și tehnica de construcție arată că așezământul monahal a fost ridicat dintr-o necesitate spirituală a localnicilor și nu avea un rol de apărare. Ea a fost permanent loc de odihnă, de popas și de purificare a sufletului pentru cei din partea locului, dar și pentru drumeții care călătoreau de la București spre Dunăre. A fost construită pe deal, cum spun sătenii, în formă dreptunghiulară, fără zid împrejmuitor, iar pe latura de nord și vest s-au aflat casele egumenești. Are un plan cu o singură navă, fiind compusă, la început, din pridvor, pronaos, naos și altar. Mai târziu s-au adăugat tinda cu doua coloane simple și două ferestre laterale. Pronaosul bisericii este foarte mic și nu este despărțit de naos prin zid, ca la alte biserici. La fel ca și pridvorul, pronaosul este boltit, cu o calotă susținută lateral de arce puternice semicilindrice longitudinale. Decorațiunea exterioară este extrem de simplă. Pe fondul alb se detașează un brâu median la partea superioară, care încinge perimetrul monumentului, cât și ancadramentele de piatră ale ușii de intrare și ale ferestrelor. La partea inferioară, singurul decor îl constituie soclul înalt de circa un metru. La partea superioară, zidăria se închide cu o cornișă formată din cărămizi in triunghi. Ferestrele, puține la număr, sunt subliniate cu arhivolte. Descriind exteriorul bisericii, nu putem să trecem cu vederea un aspect particular al arhitecturii sale. Este vorba despre forma perfect hexagonală a tamburului turlei.
În fața bisericii se afla clopotnița, modestă, și toaca, ce se bate cu prilejul fiecărei slujbe. Acoperișul este realizat din tablă, în două pante. La intrarea în biserică se păstrează pictura originala, icoanele dintr-o parte și din cealaltă a ușii fiind realizate de un pictor grec. În 1935, preotul Alexe Voicu apelează la pictorul Dogărăscu pentru repictare.
În interior sunt și alte icoane valoroase, aduse de la Muntele Athos, dovadă fiind și semnătura cu litere grecești. De asemenea, interiorul are o cromatica vie, folosind în special roșu, verde, alb și galben-auriu, ceea ce dă o luminozitate aparte. Fețele sfinților sunt luminoase, optimiste, intrând parcă în consonanță cu spiritul locuitorilor satului Tăriceni, care au rezistat evenimentelor vremii. Lor le place să spună că Tăriceni ar însemna chiar tăria celor ce o cer, adica rezistența celor care cred în existența lui Dumnezeu și credință. Bisericuța este înfrumusețată astăzi prin darurile aduse de cei care vin să-și descarce sufletul și să uite de agitația vieții cotidiene.[1]
ISTORIE
Măăastirea Tăriceni a fost re-înființată în 2001. Biserica a fost construită în 1834 și este ctitorie a negustorului grec Hristofor Guva, care a închinat-o Muntelui Athos. Biserica a fost transformată, cu timpul, în mănăstire de către egumeni greci și români și aparținea Parohiei Odaia Vlădichii (azi Sultana). Mănăstirea a fost desființată odata cu secularizarea averilor mănăstirești, decisă de A.I. Cuza, 1863, iar biserica a rămas în grija locuitorilor satului până în 1970-1971, când aceștia au fost strămutați de regimul comunist.
În anul 2001, în luna august, episcopul Damaschin Coravu redeschide vechea biserică a satului Tăriceni, pe care a găsit-o într-o stare deplorabilă,și o transformă în schit de călugări, cu viețuire de obște, în a organizare și conducerea tanarului ieromonah Zosima Alecu. Astfel a început procesul de reparație și construcție a bisericii și incintei monahale.
În 2007, după moartea staretului Zosima Alecu, așezământul Tăriceni devine mănăstire de maici.[2]
În prezent, satul mai are în componență doar cateva case care mai sunt în picioare și biserica mănăstirii, cu gospodăriile aferente acesteia.
SEMNIFICAȚIA SITULUI
Obiectiv religios
ALTE INFORMAȚII
Pe un deal din vecinătatea bisericii exista o troiță, aparținând mănastirii, ridicată în anul 1850, cu forma unui paraclis, imitând în miniatură biserica, având aproximativ 15 m2. Troița, închinată Sfintei Mucenițe Filofteia, a adăpostit moaștele sfintei Paraschiva într-o, perioadă istorică întunecată. Accesul spre mănăstire este indicat actualmente de o troiță zidită cu hramul Duminica Tuturor Sfinților, ce a fost ridicată pe drumul rutier național din apropiere.
CLASIFICAREA SITULUI
Obiectiv religios
[1] Tăriceni, Călărași
https://ro.wikipedia.org/wiki/T%C4%83riceni,_C%C4%83l%C4%83ra%C8%99i
[2] Manastirea Tariceni
https://www.crestinortodox.ro/manastiri/manastirea-tariceni-117565.html