Skip to content

Cetatea Drustar (Durostorum)

Category Castel

LOCAȚIE

Cetatea se află în municipul Silistra, în partea centrală a orașului Silistra, la 429 km de capitala Sofia. De la Sofia la Silistra există un autobuz din Autogara Centrală din Sofia de trei ori pe zi, precum și un tren, de asemenea de trei ori pe zi, de la Gara Centrală Sofia.

 

DESCRIERE

Drastar este numele medieval al actualului oraș Silistra. Orașul apare pe fundațiile orașului antic Durostorum. Durostorum a devenit nucleul orășelului medieval Drastar. După convertirea bulgarilor, a devenit sediul Bisericii Ortodoxe Bulgare, iar în timpul celui de-al doilea regat bulgar a fost un important centru metropolitan. Orașul avea două ziduri fortificate - la nord și la sud.

ISTORIE

Dacă urmărim sursele scrise (în special Procopius Caesarius) și realitățile arheologice, cetatea Dorostol-Drastar a fost nu numai construită, dar și proiectată de împăratul Iustinian cel Mare la începutul secolului al VI-lea, această capodoperă arhitecturală de fortificație fiind creată în palatul său împreună cu unul dintre cel mai înalți funcționari - Theodore. Sistemul de apărare al orașului medieval a devenit mai ușor de înțeles datorită săpăturilor arheologice.

 

În cetatea Durostorum - Drastar, sunt evidențiate trei perioade de construcție principale. După distrugerea zidurilor târzii romane (secolul al IV-lea.), ale căror temelii s-au descoperit pe maul Dunării, a fost construit un zid nou, mai masiv, cu doi pereți construiți din mari blocuri de piatră tăiate și umplutură de piatră și mortar roșu A fost descoperit și turnul din colțul de nord-vest cu exterior pentagonal și o formă rotunjită la interior.

 

La capătul sectorului de vest, pe zidul sudic, a fost descoperit, în 2008 , un turn eliptic. Este orientat pe axa  sud-nord, cu o lungime de 9.80 m și o lățime maximă de 6.80 m. Substructura este parțial vizibilă până la o adâncime de 1,70 m, prin forare se ajunge la 2,95 m. Două suprastructuri au păstrat piatră de calcar până la o înălțime de 0,40 m, adică la altitudinea de 16,12 m. Substructura este realizată din pietre medii semi-prelucrate. Lățimea peretelui este de 3,90 m, iar lungimea este de 7,90 m. Se curbează în direcția nord-nord-est și se conectează cu turnul pentagonal №2 de pe zidul sudic al cetății. Zona studiată este în întregime substructură și are o altitudine de 14,87 m. Prin foraje se constată că fundația este păstrată numai în primele două rânduri de pietre de calcar. În această zonă, materialul de construcție este extras nu numai din suprastructură, ci și din substructură, până la rândul cel mai de jos, zidul fiind dezvăluit ca un negativ, umplut cu moloz de construcție și mici bucăți de mortar roșu.[1]

 

Zidul fortăreței bizantine timpurii, a fost reparat și, lipit de el, a fost construit un zid nou. În zilele noastre este păstrata o bucată cu o înălțime de 4 m din acest zid. Noul zid, care formează o curbă și este o continuare a celui bizantin, a fost construit de asemenea cu piatră fațetată și umplutură de peitre și mortar roșu. Multe dintre blocurile de piatră din acest zid au fost refolosite. Zidul bizantin distrus (spre interior de coastă) a fost reconstruit în zona sa sudică., după o înălțare a terenului de 0,50 m. Zidului i-au fost atașate două turnuri rectangulare care flanchează exteriorul și pasajul din interiorul porții celei noi. Poarta avea două uși care se deschideau în afară (sistem cataractă) și aripi interioare. Pereții turnurilor, cu grosimea de 1,20 metri, sunt realizați din pătrate mari. Pe cealaltă parte a porții erau probabil alte două turnuri. Planul, structura și construcția acestei porți nu sunt diferite de porțile fortificate din Pliska și Preslav, ceea ce înseamnă că ea și zidul reînnoit de-a lungul Dunării face parte din cetățile construite în timpul Primul Regat Bulgar.

 

Zidul de cetate bizantină în Dorostol nu a mai fost reparat mult timp după crearea statului bulgar, în 681,. Aceasta se poate deduce după stratul cultural, cu o grosime de mai mult de o jumătate de metru, care nu se acumulează într-un timp scurt. Reconstrucția și modernizarea zidurilor ruinate s-au făcut mult mai târziu, probabil în prima jumătate a secolului al IX-lea, când dezvoltarea socio-economică a societății bulgare a avansat  și putea susține lucrări monumentale, iar statul avea nevoie de un punct de sprijin puternic pe Dunăre. Ceramică bulgară veche găsită în acest strat cultural atestă că slavii și bulgarii s-au stabilit pe ruinele abandonate de vechea populație Dorostol. În timpul invaziei din sec. VI-VII, populația Dorostoluilui a părăsit orașul. La Varna s-a găsit lespedea cu epitaf a Episcopului de Dorostol, Dulkisimos care a căutat adăpost și a murit în Odessoss. În catedrala din Ancona, în Italia, se găsesc moaștele Sf. Daji,, pe al cărui sarcofag este scris că au fost aduse de la Dorostol. Prin urmare, rezidenții care au fugit au luat cu ei toate obiectele importante din orașul, pe care l-au părăsit, obiecte niciodată returnate, pentru că nici populația nu s-a mai întors. [2]

 

SEMNIFICAȚIA SITULUI

Cetatea a fost centrul orașului vechi Durostorum, Drusterul medieval. După convertirea bulgarilor la creștinism a devenit sediul Bisericii Ortodoxe Bulgare, iar în timpul celui de-al doilea țarat bulgar a fost centru metropolitan. Fortăreață a fost cetatea - un fel de centru militar-strategic al orașului vechi Durostorum, Drastarul medieval și Silistra târziu medievala între secolele al IV-lea și începutul secolului al XIX-lea.

INFORMAȚII PENTRU VIZITATORI

Situl este liber pentru vizitare

CLASIFICAREA SITULUI

Sit arheologic


 

[1] Academia.edu <http://www.academia.edu/8787658/%D0%A0%D0%B8%D0%BC%D0%BE-%D0%B2%D0%B8%D0%B7%D0%B0%D0%BD%D1%82%D0%B8%D0%B9%D1%81%D0%BA%D0%B8%D1%8F_%D0%BA%D0%B0%D1%81%D1%82%D0%B5%D0%BB_%D0%BD%D0%B0_%D0%94%D1%83%D1%80%D0%BE%D1%81%D1%82%D0%BE%D1%80%D1%83%D0%BC-%D0%94%D0%BE%D1%80%D0%BE%D1%81%D1%82%D0%BE%D0%BB_%D0%B2%D1%8A%D1%80%D1%85%D1%83_%D0%94%D1%83%D0%BD%D0%B0%D0%B2%D1%81%D0%BA%D0%B8%D1%8F_%D0%B1%D1%80%D1%8F%D0%B3_%D0%B2_%D0%A1%D0%B8%D0%BB%D0%B8%D1%81%D1%82%D1%80%D0%B0_The_Roman- Byzantine_castellum_of_Durostorum_Dorostol_on_the_bank_of_the_Danube_in_Silistra_._%D0%90%D1%80%D1%85%D0%B5%D0%BE%D0%BB%D0%BE%D0%B3%D0%B8%D1%8F_1_2013_c._52-70

[2] Trakia-tours.com <http://trakia-tours.com/wp/fortresses/%D0%B4%D1%80%D1%8A%D1%81%D1%82%D1%8A%D1%80/> (24.04.2018)